Infernul trăit de evreii aduşi în Bărăgan cu trenul morţii, în timpul masacrului din 1941: „Din cauza căldurii, au înnebunit şi au pierit“

Citeste mai mult: adev.ro/pbdoq6

Pe data de 27 ianuarie este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. „Adevărul“ vă spune povestea evreilor duşi cu „trenul morţii“ din Iaşi în Bărăgan. Numărul total al evreilor români şi ucraineni care au pierit în teritoriile aflate sub administraţie românească este între 280.000 şi 380.000, se arată în Raportul final al comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România. Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România arată la paginile 121-124 cum s-a făcut îmbarcarea evreilor şi prin ce calvar au trecut. Puţini au reuşit să supravieţuiască în trenurile morţii, în condiţii inumane şi greu de descris. Iată câteva pasaje cutremurătoare din raportul Comisiei: „La 29 iunie 1941, Mihai Antonescu a ordonat deportarea tuturor evreilor din Iaşi, inclusiv a femeilor şi copiilor. Evreii supravieţuitori au fost duşi spre gară. Pe drum, ei au fost bătuţi, jefuiţi şi umiliţi. Trotuarele din Iaşi erau pline cu cadavre, iar deportaţii au fost nevoiţi să treacă peste ele. La gară şi în piaţa din faţa gării aceştia au fost forţaţi să stea cu faţa la pământ, iar călătorii români călcau pe ei, în timp ce soldaţii români şi germani ţipau că oricine va îndrăzni să ridice capul va fi împuşcat. În final, evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă sub o ploaie de lovituri, înţepături de baionetă, lovituri cu bastonul şi insulte. Mulţi muncitori ceferişti s-au alăturat infernului, lovindu-i cu ciocanele. Intenţia de exterminare era clară, chiar de la bun început. După cum s-a stabilit mai târziu în procesele de la Iaşi, vagoanele trenului în care au fost urcaţi cu forţa evreii fuseseră folosite pentru transportul carbidului şi de aceea emanau un miros înăbuşitor. În plus, deşi în niciun vagon nu intrau mai mult de 40 de oameni, între 120 şi 150 de evrei, mulţi dintre ei răniţi de lovituri şi tăieturi de baionetă au fost îndesaţi cu forţa în interior. După ce uşile au fost bine închise în urma lor, toate ferestrele şi spărturile au fost bătute cu scânduri. Din cauza căldurii de vară şi a lipsei de aer, oamenii au înnebunit mai întâi şi apoi au pierit, povesteşte un supravieţuitor. Cadavrele au fost lăsate înăuntru În căldura verii, cei înghesuiţi în interior au trebuit să aştepte două ore până la plecare. În timpul nopţii, a povestit un supravieţuitor, unii dintre noi au devenit furioşi şi au început să ţipe, să muşte şi să se îmbrâncească violent; trebuia să lupţi cu ei, fiindcă puteau să- ̨ţi ia viaţa; dimineaţa, mulţi dintre noi erau morţi, iar cadavrele au fost lăsate înăuntru; ei au refuzat să dea apă chiar şi copiilor noştri care plângeau, şi pe care îi ţineam deasupra capetelor noastre. Când uşile trenului s-au deschis, puţinii supravieţuitori au auzit gardienii cerându-le să arunce morţii afară(din cauza duhorii, gardienii nu îndrăzneau să se apropie prea mult). Cum aceasta s-a întâmplat într-o zi când era sărbătoare, ̨ţăranii din satele învecinate au fost aduşi să vadă ”comuniştii care au tras în Armata română, iar uniidintre ̨ţărani strigau “Ucideţi-i! Ce rost are să-i transportăm gratis? În trenul morţii care a plecat de la Iaşi spre Călăraşi, din 5.000 de evrei, numai 1.011 au ajuns la destinaţie vii după şapte zile(Poliţia română a numărat 1.258 de cadavre, totuşi sute de morţi au fost aruncaţi din tren pe drum, la Mirceşti, Roman, Săbăoani şi Inoteşti).“ Trierea vagoanelor de morţi Două “trenuri ale morţii”, în care au fost îmbarcaţi evrei, şi-au început drumul dureros spre Muntenia, în 30 iunie 1941, străbătând mai multe gări din Moldova. Condiţiile în care s-a făcut transportul sunt greu de descris: erau închise ermetic şi păzite de trupe germane S.S. Nimeni nu avea voie să se apropie de trenuri atunci când ajungeau în gări, să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosurilor cadavrelor şi a mizeriei rezultate ca urmare a condiţiilor inumane la care au fost supuşi, aproximativ 2.700 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar alţii şi-au pierdut minţile. O parte dintre ei au fost salvaţi în gara Roman, prin intervenţia energică a preşedintei Crucii Roşii din Roman, Viorica Agarici. Conform unui document desecretizat, prefectul oraşului Iaşi, Captaru, raporta, la 1 iulie 1941 ministrului Afacerilor Interne: „Transportul de evrei evacuaţi, plecat în ziua de 30 iunie ora 4, din Iaşi, se găseşte la Tg. Frumos, de unde urmează a pleca în decurs de 1-2 ore la Călăraşi-Ialomiţa. S-au luat măsuri pentru trierea vagoanelor de morţi şi aprovizionarea cu alimente şi apă a celor aflaţi în vagoane”. Au stat în lagăr          Pogromul de la Iaşi, spune istoricul Adrian Cioflâncă, a fost cel mai mare masacru din România modernă. „Tragedia din Iaşi a schimbat brutal profilul demografic, social, economic şi cultural al Iaşului, un oraş în care evreii reprezentau până atunci jumătate din populaţie“. Din Gara Iaşi au plecat două trenuri. Unul a ajuns la Podul Iloaiei după nouă ore, iar cel de-al doilea la Călăraşi, după nouă zile de călătorie infernală. „Trenul ar fi trebuit să ajungă în Târgu Frumos, dar unitatea germană de acolo nu a fost de acord, întrucât exista pericolul unui nou pogrom. Pe de altă parte, zona era foarte aproape de linia frontului şi s-ar fi prelungit haosul. Aşa a ajuns trenul în Călăraşi“. Evreii care au ajuns la Podul Iloaiei au fost cazaţi în comunitate, iar cei de la Călăraşi au stat în lagăr. Morţii din trenul cu destinaţia Bărăgan au fost înmormântaţi în gropi comune, iar în anii ’70, ei au fost deshumaţi şi înmormântaţi în Israel. În cimitir nu mai există nici plăci, nimic care să amintească de aceste orori. Totul a fost devastat“, spune istoricul.   Ţinuţi sub pază Din cei 5.000 îmbarcaţi în tren, doar 1.011 au mai ajuns la Călăraşi, după 7 zile de călătorie infernală. Nicolae Ţiripan, istoric, şeful Arhivelor călărăşene, în urma cercetării făcute pe acest subiect, spune că oamenii au fost ţinuţi doar câteva luni la Călăraşi. Apoi, fără niciun motiv au fost întorşi la Iaşi. “După ce au ajuns la Călăraşi au fost ţinuţi câteva luni în barăci, sub pază, în fosta Întreprindere 11 iunie, în localul şcolii din Măgureni, la Regiment şi în 2 sinagogi din oraş. Cei mai curajoşi dintre localnici, de mila lor, se duceau şi le aruncau fructe cu praştia, peste gard, ca să nu moară de foame. Nu au fost scoşi de acolo în oraş. Mulţi dintre ei au murit pentru că se îmbolnăviseră pe tren”, povesteşte Nicolae Ţiripan. Istoricul mai spune că în momentul în care trenul a ajuns la Călăraşi, autorităţile locale l-au întâmpinat frumos, atât cât se putea în acele condiţii, şi chiar le-au dat ceai cald. Atunci, la sosire 25 de cadavre au fost debarcate din trenul morţii. După câteva luni, fără vreo explicaţie, oamenii au fost urcaţi iar în tren şi trimişi la Iaşi. Loviţi în cap cu ciomege Cei care au reuşit să supravieţuiească acestui calvar au povestit clipele cumplite prin care au trecut. Iată ce declaraţie dădea Sulim Zingher în timpul procesului pogromului de la Iaşi: ” În dimineaţa zilei de 29 iunie 1941 am fost scoşi dintr-un adăpost antiaerian de către un agent din poliţia locală, originar din Barasabia, care se afla de câteva luni în serviciul Poliţiei Iaşi. Acest agent dimpreună cu o patrulă de vreo 7-8 soldaţi români grăniceri, sub comanda unui sublocotenent, însoţit de unul sau doi gardieni publici, ne-au ordonat să ne culcăm cu toţii pe jos în curtea imobilului, lovindu-ne mai întâi cu nişte beţe, apoi cu patul armei. (…) La Chestură am fost lovit în cap de ciomegele acelora care erau la poartă, iar spre seară am fost condus împreună cu ceilalţi evrei spre gară, unde am fost îmbarcat în vagoanele aducătoare de moarte. Drumul parcurs în trenul în care mă aflam a durat timp de 8 zile şi 9 nopţi până la destinaţie, oraşul Călăraşi. În staţia Roman am văzut scris pe vagoane: “Aceştia sunt criminalii care au tras în armata română.(…). Din toţi cei 7 membri ai familiei mele ridicaţi din casă numai eu m-am întors în viaţă”. Conform Istitutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, pogromul de la Iaşi a făcut parte din planul de purificare etnică al lui Ion Antonescu şi a fost anticipat de măsurile luate cu mai multe zile înainte de declanşarea propriu-zisă a acţiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie, un ordin transmis Ministerului Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor” şi interzicerea circulaţiei acestora. Pe 22 iunie, în prima zi de război, au fost postate în Iaşi afişe ce instigau la pogrom şi care îi culpabilizau pe evrei pentru presupusa colaborare cu bolşevicii şi cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice în zilele de 24 şi 26 iunie, oficialităţile din Iaşi i-au învinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici, pretinzând că mai mulţi civili de etnie evreiască îi ghidează pe piloţii de avioane prin intermediul semnalelor şi le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate. Jefuiţi, bătuţi şi ucişi În dimineaţa zilei de 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului au fost dirijate spre Chestura de Poliţie, unde la ora 15 a început masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi, bătuţi şi ucişi. Supravieţuitorii masacrului au fost duşi la gară pentru a fi evacuaţi, în conformitate cu ordinele date de Ion Antonescu. Evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid, cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăuntru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt condiţiile în care au fost puse în mişcare două trenuri, supranumite „Trenurile Morţii”. În primul tren care urma să plece în direcţia Călăraşi au fost băgaţi 5.000 de evrei, din care au supravieţuit 1.011, în timp ce dintr-un număr de 2.700 de evrei îmbarcaţi în trenul cu direcţia Podu Ilioaiei au supravieţuit doar 700. Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea şi deshidratarea. În timpul masacrului de la Chestura din Iaşi şi în trenurile morţii se estimează că au murit peste 13.000 de evrei. Căldură infernală, deshidratare şi foame Conform istoricilor, 4.432 de evrei au supravieţuit primei faze a masacrului şi au fost înghesuiţi în zilele de 30 iunie şi 1 iulie în două „trenuri ale morţii“. Primul tren a plecat către localitatea Podu Iloaiei, situată la doar 25 kilometri de Iaşi, distanţă pe care a parcurs-o în opt ore. Al doilea tren a fost trimis în sudul României, la Călăraşi, unde a ajuns după 9 zile. Alţi 2.713 evrei au murit în „trenurile morţii” din cauza căldurii infernale, a deshidratării şi a foamei. Majoritatea cadavrelor au fost jefuite şi îngropate în gropi comune, în preajma gărilor de pe traseu. Procesul pogromului de la Iaşi În procesul pogromului de la Iaşi (1945-1948) au fost judecate 57 de persoane: 8 cadre de conducere din Armată, prefectul judeţului Iaşi, primarul oraşului Iaşi, 4 militari, 21 de civili, 22 de gardieni. Majoritatea au primit pedepse de muncă silnică de 25 de ani sau pe viaţă.

Citeste mai mult: adev.ro/pbdoq6

Elevii din Călărași, Jegălia și Roseți, „Între tragedie și toleranță” – 2016

Pe data de 9 octombrie este Ziua Comemorării Holocaustului în România, zi dedicată victimelor evreieşti şi în special rolului României în acest episod tragic al istoriei. Cu această ocazie, în fiecare an au loc ceremonii, dar şi alte evenimente de comemorare a evreilor şi rromilor, victime ale Holocaustului.

Ziua de 9 octombrie a fost aleasă, deoarece, în această dată a început deportarea populaţiei evreieşti din Bucovina în Transnistria, sub administraţia guvernului condus de Ion Antonescu.
Din anul 2004, data de 9 octombrie a devenit Ziua în care sunt comemorate victimele Holocaustului în România.

În Holocaust au murit peste 300.000 de evrei de origine română şi ucrainiană, iar dintre cei 25.000 de romi deportaţi, doar jumătate s-au mai întors. La data de 9 octombrie 1941, a început deportarea forțată a evreilor din Basarabia și Bucovina, în Transnistria.
În această zi, la Şcoala Gimnazială Carol I Călăraşi au avut loc manifestări comemorative, menite să-i sensibilizeze pe elevii claselor a VII-a şi a VIII-a  în legătură cu ororile Holocaustului, în cadrul unui parteneriat educaţional, intitulat sugestiv „Intre tragedie si toleranta”, care a implicat şi elevi ai  Şcolilor Gimnaziale nr. 1 Jegălia şi Şcoala Gimnazială „Iancu Rosetti” Roseţi.    Astfel, sub îndrumarea profesorilor de istorie, coordonatori Bogatu Bogdan, Dumitru Cristina, Cocoru Georgiana şi Gheorghe Liliana,  elevii  cooptaţi în proiect au  vizionat filmul „Băiatul în pijama vărgată”, o dramă emoţionantă, un film al ororii Holocaustului, dar şi un film al prieteniei şi toleranţei umane. Elevii participanţi au realizat scenarii personale ale finalului de film, filtrând prin sufletul lor emoţiile si trăirile personajelor.  Au fost realizate ateliere în  cadrul cărora elevii au realizat postere, care redau ororile Holocaustului.

14627804_1208131009248213_1705752934_n

Profesorul Bogatu Bogdan  a declarat că demersul acestui parteneriat educaţional a fost acela de a conştientiza erori precum cele săvârşite în perioada în care puterea de stat, din trecut, şi-a asumat discriminarea evreilor, atât în ţara noastră, cat şi în Europa.
În încheiere activitatii, directorul Şcolii Gimnaziale „Carol I”, prof. Neaţă Marin, a îndemnat elevii la toleranţă, acceptarea celuilalt, preţuirea libertăţii şi prieteniei.     

14608172_1208131222581525_856657947_n
14608008_1208131689248145_1464635313_n

Sursa: https://actualitateacalarasi.ro/elevii-din-calarasi-jegalia-si-roseti-intre-tragedie-si-toleranta/

Coşmarul evreilor aduşi cu trenul morţii în Bărăgan, în timpul masacrului din 1941: „Localnicii le aruncau fructe cu praştia ca să nu moară de foame!“

În fiecare an, pe data de 27 ianuarie este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. „Adevărul“ vă spune povestea evreilor duşi cu „trenul morţii“ din Iaşi în Bărăgan. Numărul total al evreilor români şi ucraineni care au pierit în teritoriile aflate sub administraţie românească este între 280.000 şi 380.000, se arată în Raportul final al comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România.

Citeste mai mult: adev.ro/pbbtuk

Au murit sufocaţi sau de sete Două “trenuri ale morţii”, în care au fost îmbarcaţi evrei şi-au început drumul dureros spre Muntenia, în 30 iunie 1941, străbătând mai multe gări din Moldova. Condiţiile în care s-a făcut transportul sunt greu de descris: erau închise ermetic şi păzite de trupe germane S.S. Nimeni nu avea voie să se apropie de trenuri atunci când ajungeau în gări, să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosurilor cadavrelor şi a mizeriei rezultate ca urmare a condiţiilor inumane la care au fost supuşi, aproximativ 2.700 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar alţii şi-au pierdut minţile. O parte dintre ei au fost salvaţi în gara Roman prin intervenţia energică a preşedintei Crucii Roşii din Roman, Viorica Agarici. Conform unui document desecretizat, prefectul oraşului Iaşi, Captaru, raporta, la 1 iulie 1941 ministrului Afacerilor Interne: „Transportul de evrei evacuaţi, plecat în ziua de 30 iunie ora 4, din Iaşi, se găseşte la Tg. Frumos, de unde urmează a pleca în decurs de 1-2 ore la Călăraşi-Ialomiţa. S-au luat măsuri pentru trierea vagoanelor de morţi şi aprovizionarea cu alimente şi apă a celor aflaţi în vagoane”. Morţii din Călăraşi, deshumaţi şi duşi în Israel Pogromul de la Iaşi, spune istoricul Adrian Cioflâncă, a fost cel mai mare masacru din România modernă. „Tragedia din Iaşi a schimbat brutal profilul demografic, social, economic şi cultural al Iaşului, un oraş în care evreii reprezentau până atunci jumătate din populaţie“. Din Gara Iaşi au plecat două trenuri. Unul a ajuns la Podul Iloaiei după nouă ore, iar cel de-al doilea la Călăraşi, după nouă zile de călătorie infernală. „Trenul ar fi trebuit să ajungă în Târgu Frumos, dar unitatea germană de acolo nu a fost de acord, întrucât exista pericolul unui nou pogrom. Pe de altă parte, zona era foarte aproape de linia frontului şi s-ar fi prelungit haosul. Aşa a ajuns trenul în Călăraşi“. Evreii care au ajuns la Podul Iloaiei au fost cazaţi în comunitate, iar cei de la Călăraşi au stat în lagăr. Morţii din trenul cu destinaţia Bărăgan au fost înmormântaţi în gropi comune, iar în anii ’70, ei au fost deshumaţi şi înmormântaţi în Israel. În cimitir nu mai există nici plăci, nimic care să amintească de aceste orori. Totul a fost devastat“, spune istoricul.   Ţinuţi câteva luni în barăci, sub pază Din cei 5.000 îmbarcaţi în tren, doar 1.011 au mai ajuns la Călăraşi, după 9 zile de călătorie infernală. Nicolae Ţiripan, istoric, şeful Arhivelor călărăşene, în urma cercetării făcute pe acest subiect, spune că oamenii au fost ţinuţi doar câteva luni la Călăraşi. Apoi, fără niciun motiv au fost întorşi la Iaşi. Prof.Nicolae Ţiripan, şeful Arhivelor Călăraşi Foto:I.S. “ După ce au ajuns la Călăraşi au fost ţinuţi câteva luni în barăci, sub pază, în fosta Întreprindere 11 iunie, în localul şcolii din Măgureni, la Regiment şi în 2 sinagogi din oraş. Cei mai curajoşi dintre localnici, de mila lor, se duceau şi le aruncau fructe cu praştia, peste gard, ca să nu moară de foame. Nu au fost scoşi de acolo în oraş. Mulţi dintre ei au murit pentru că se îmbolnăviseră pe tren”, povesteşte Nicolae Ţiripan. Istoricul mai spune că în momentul în care trenul a ajuns la Călăraşi, autorităţile locale l-au întâmpinat frumos, atât cât se putea în acele condiţii, şi chiar le-au dat ceai cald. Atunci, la sosire 25 de cadavre au fost debarcate din trenul morţii. După câteva luni, fără vreo explicaţie, oamenii au fost urcaţi iar în tren şi trimişi la Iaşi. Mărturia unuia dintre supravieţuitori Cei care au reuşit să supravieţuiească acestui calvar au povestit clipele cumplite prin care au trecut. Iată ce declaraţie dădea Sulim Zingher în timpul procesului pogromului de la Iaşi: ” În dimineaţa zilei de 29 iunie 1941 am fost scoşi dintr-un adăpost antiaerian de către un agent din poliţia locală, originar din Barasabia, care se afla de câteva luni în serviciul Poliţiei Iaşi. Acest agent dimpreună cu o patrulă de vreo 7-8 soldaţi români grăniceri, sub comanda unui sublocotenent, însoţit de unul sau doi gardieni publici, ne-au ordonat să ne culcăm cu toţii pe jos în curtea imobilului, lovindu-ne mai întâi cu nişte beţe, apoi cu patul armei. (…) La Chestură am fost lovit în cap de ciomegele acelora care erau la poartă, iar spre seară am fost condus împreună cu ceilalţi evrei spre gară, unde am fost îmbarcat în vagoanele aducătoare de moarte. Drumul parcurs în trenul în care mă aflam a durat timp de 8 zile şi 9 nopţi până la destinaţie, oraşul Călăraşi. În staţia Romna am văzut scris pe vagoane: “Aceştia sunt criminalii care au tras în armata română.(…). Din toţi cei 7 membri ai familiei mele ridicaţi din casă numai eu m-am întors în viaţă”. Pe 29 iunie 1941 a început masacrul Conform Istitutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, pogromul de la Iaşi a făcut parte din planul de purificare etnică al lui Ion Antonescu şi a fost anticipat de măsurile luate cu mai multe zile înainte de declanşarea propriu-zisă a acţiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie, un ordin transmis Minsiterului Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor” şi interzicerea circulaţiei acestora. Pe 22 iunie, în prima zi de război, au fost postate în Iaşi afişe ce instigau la pogrom şi care îi culpabilizau pe evrei pentru presupusa colaborare cu bolşevicii şi cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice în zilele de 24 şi 26 iunie, oficialităţile din Iaşi i-au învinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici, pretinzând că mai mulţi civili de etnie evreiască îi ghidează pe piloţii de avioane prin intermediul semnalelor şi le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate. Înghesuiţi în vagoane de marfă În dimineaţa zilei de 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului au fost dirijate spre Chestura de Poliţie, unde la ora 15 a început masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi, bătuţi şi ucişi. Supravieţuitorii masacrului au fost duşi la gară pentru a fi evacuaţi, în conformitate cu ordinele date de Ion Antonescu. Evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid, cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăuntru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt condiţiile în care au fost puse în mişcare două trenuri, supranumite „Trenurile Morţii”. În primul tren care urma să plece în direcţia Călăraşi au fost băgaţi 5.000 de evrei, din care au supravieţuit 1.011, în timp ce dintr-un număr de 2.700 de evrei îmbarcaţi în trenul cu direcţia Podu Ilioaiei au supravieţuit doar 700. Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea şi deshidratarea.   În timpul masacrului de la Chestura din Iaşi şi în trenurile morţii se estimează că au murit peste 13.000 de evrei. Căldură infernală, deshidratare şi foame Conform istoricilor, 4.432 de evrei au supravieţuit primei faze a masacrului şi au fost înghesuiţi în zilele de 30 iunie şi 1 iulie în două „trenuri ale morţii“. Primul tren a plecat către localitatea Podu Iloaiei, situată la doar 25 kilometri de Iaşi, distanţă pe care a parcurs-o în opt ore. Al doilea tren a fost trimis în sudul României, la Călăraşi, unde a ajuns după 9 zile. Alţi 2.713 evrei au murit în „trenurile morţii” din cauza căldurii infernale, a deshidratării şi a foamei. Majoritatea cadavrelor au fost jefuite şi îngropate în gropi comune, în preajma gărilor de pe traseu. Procesul pogromului de la Iaşi În procesul pogromului de la Iaşi (1945-1948) au fost judecate 57 de persoane: 8 cadre de conducere din Armată, prefectul judeţului Iaşi, primarul oraşului Iaşi, 4 militari, 21 de civili, 22 de gardieni. Majoritatea au primit pedepse de muncă silnică între 25 de ani sau pe viaţă.

Citeste mai mult: adev.ro/pbbtuk

Povești dintr-o gară

Gările poartă cu ele trenuri întregi de… amintiri. Revederi și despărțiri, temeri, bagaje cât să cari o viață. Gările marilor orașe au povești scrobite, mai parfumate, de budoar, cu multe scrisori trimise de-o parte și de alta sau, mai urât mirositoare, a boală și prăpăd, din timpul războaielor. Gările mici însă, de orașe mai în devenire, au altfel de povești… dar la fel de încărcate și încercate de istorie!

lagar calarasi

Îmi spunea bunica despre poveștile ce se scriau în fața ochilor ei de copilă, când își conducea iubitul la armată, de pe vremea când vedea în gară fruntași de sate ce ad hoc s-au numit chiaburi și dușmani de clasă și care nu s-au mai întors acasă, că și-au dat sufletul pe la canal. I-a văzut cu lanţuri legate de mâini şi de picioare, călcând mărunt mărunt, până oprea trenul, să-i ducă fie la Sighet, la Poarta Albă și oriunde…

Și bunicii mele, altcineva îi povestise că, în urmă cu câțiva ani văzuse alte grozăvii, într-o altă gară. O gară ce astăzi nu mai amintește cu nimic de evenimentele petrecute acum 74 de ani. Gara din Călărași.

Micul oraș de pe malul Borcei a reprezentat, în 1941, punctul terminus pentru unul dintre cele două trenuri ale morții plecate din Iași. Trenul de vite, un marfar puternic oblonit, care pornise din Iași cu mai mult de 2500 de evrei, ajunge la Călărași după 6 zile și jumătate de chin, aducând 1021 de „iudeo-comuniști”, dintre care 25 de cadavre și 69 de muribunzi. De-a lungul sutelor de kilometri, parcurse cu întârzieri și cu dese schimbări de sens, sub arșița verii, din tren se revărsaseră sute de cadavre: 654 la Târgu Frumos, 327 la Mircești, 300 la Săbăoani, 53 la Roman, 40 la Inotești, 12 la Mărășești.

Incluzându-i și pe cei care au fost împușcați din cauza încercărilor de a obține apa la opriri, primul tren al morții a produs 1400 de morți. Dacă nu ar fi existat actul de curaj al președintei Crucii Roșii din Roman, Viorica Agarici, care s-a opus tratamenului inuman aplicat evreilor, probabil numărul morților ar fi fost mai mare. La Călărași, evreii au fost înghesuiți în cazarma Regimentui 23 Infanterie. În primele zile, 99 de evrei au murit, incluzându-i și pe cei 69 de muribunzi cu care sosise trenul. Aproape doua treimi dintre evreii sosiți la Călărași au fost ținuți dezbrăcați sau, aproape dezbrăcați. Ulterior, unii au fost siliți să muncească în Gheorgheni sau Pia Petrea, aproape doua luni, până în 30 august.

Unul dintre motivele pentru care condițiile s-au îmbunătățit ulterior a fost faptul că… gardienii începuseră să accepte mita. Comunitatea evreilor din București a făcut eforturi consistente pentru a îmbunătăți puțin soarta evreilor. Sinagoga din Călărași a protejat o suta de copii și o sută de intelectuali evrei. Între 70 și 90 de evrei au beneficiat de tratament medical deși nu erau plătiți pentru muncile obligatorii. La finalul lui august 1941, guvernul decide că este mai sigur să-i lase pe evrei să se întoarcă la Iași.

Unul dintre supraviețuitorii din acest tren, Bernard Gropper, regizor evreu care a părăsit România în 1965, și-a ales numele Andrei Călărașu în semn de recunoștință pentru evreii din Călărași care l-au îngrijit și salvat din trenul morții. El fusese arestat la Iași, împușcat în picior, încărcat în vagoane de marfă și purtat sute de kilometri, fiind salvat miraculos în gara orașului Călărași. El mărturisește cum, din lipsa apei, a fost nevoit să bea urina tatălui și a fratelui său, aceștia consumând urina lui.

Între 280.000 si 380.000 de evrei români și ucrainieni au fost omorâți sau au murit în timpul Holocaustului în România și în teritoriile aflate sub controlul României. Confruntarea cu adevărul, în toată duritatea lui, este terapeutică pentru o societate traumatizată în mod sistematic, confruntată cu atrocități programatice, organizate de însuși statul român, în complicitate cu aliații, fie ei naziști, comuniști, fie germani, fie ruși, dar și cu funcționarii săi.

Astăzi, acum, în orașul de pe malul Dunării, profesorii de științe socio-umane și istorie dezgroapă lecțiile trecutului și le prezintă elevilor, sperând ca asemenea atrocități să nu mai poată exista vreodată.

Începând cu anul 2011, la Călărași se desfășoară anual, la 9 octombrie, evenimente de comemorare a Holocaustului. Ziua de 9 octombrie este declarată de statul român Zi Națională de Comemorare a Holocaustului, în cadrul acesteia, în baza Raportului Comisiei Internaționale privind Studierea Holocaustului in România, “Ministerul Educaţiei şi şcolile de pe întregul cuprins al României având datoria de a organiza programe speciale şi ceremonii pentru marcarea zilei comemorative.”

Anul acesta, un număr de 7 școli și licee din orașul Călărași, dar și din vecinătăți, reunesc peste 170 de elevi și profesori în cadrul unui program amplu de comemorare a Holocaustului.

Alături de aceștia se vor afla și invitați de la București, personalități care le vor împărtăși elevilor propriile perspective asupra Holocaustului. Elevii vor viziona filmul MĂRTURII DIN LAGĂRELE MORȚII, iar doamna Camelia Moise, regizorul acestui film, reprezentant al Asociației Educ, asociație ce derulează proiecte de educație și cultură, se va afla în mijlocul lor pentru a răspunde curiozităților acestora și pentru a le împărtăși propria perspectivă asupra Holocaustului.

În pregătirea acestui eveniment, elevii vor produce propriile filme, dedicate acestei teme, urmand ca acestea să fie evaluate și premiate. Activitățile se desfășoară cu susținerea instituțiilor din județ și oraș, alături de copii aflându-se reprezentanți ai Inspectoratului școlar, Primăriei Călărași, Muzeului Municipal Călărași.

sursa: http://rnews.ro/

„Trenul morții a oprit la noi în oraș” – Memoria culpei

 Vineri, 9 octombrie 2015, s-au desfășurat la Călărași activitățile proiectului partenerial „Memoria culpei”, proiect inițiat pentru a marca Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului.

     Deși implicarea orașului Călărași în problematica Holocaustului nu este foarte bine cunoscută pe plan local, acesta are o contribuție specială, remarcabilă, evreii aduși aici cu unul dintre cele două trenuri plecate din Iași, în urma Pogromului de la Iași, fiind protejați de comunitatea evreiască locală, dar și de cea din București. Este o poveste cu final fericit, având în vedere că la Călărași nu s-au înregistrat atrocități sau atitudini ostile comunității evreiești. Totuși, realitățile care privesc Trenul Morții sunt cutremurătoare. Povestea Trenului Morții este prezentată în filmul realizat de Liceul „Danubius”. Prezentarea acestor realități istorice poate reprezenta preambulul pentru un viitor proiect comunitar, care să permită construirea în Călărași a unui Memorial al Holocaustului.

     Invitată specială la aceste evenimente a fost doamna Camelia Moise, regizoarea filmului „Mărturii din lagărele morții: Auschwitz, Treblinka, Majdanek si Bialystok”, domnia sa acceptând să participe la o secvență de educație non-formală, sub forma conferinței de presă, elevii putându-i adresa întrebări despre realitățile Holocaustului, dar și despre procesul realizării filmului.

     Proiectul partenerial a beneficiat de susținerea școlilor și liceelor participante, dar mai ales de ajutorul oferit de Primăria Călărași, activitățile în plen fiind organizate în Sala de Ședințe a Consiliului Local, dar și de Muzeul Municipal Călărași, gazda atelierelor artistice organizate cu această ocazie.

     Elevii implicați au participat și la o campanie de informare publică, în fața elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale „Carol I” Călărași, sub coordonarea domnului prof. Marin Neață – Directorul școlii, dar și cu susținerea ad-hoc a domnului Bogdan Bogatu – profesor de istorie.

     Alături de elevi și profesori s-a aflat și doamna prof.Magdalena Tuță – inspector școlar pentru istorie și științe socio-umane în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Călărași.

La activități au fost prezenți 170 de elevi din instituțiile școlare partenere, sub îndrumarea directorilor și profesorilor participanți:

Liceul “Danubius” Călărași – Director-prof. Constantin Croitoru, Director adjunct-prof. Adrian Popescu, coordonator prof.Dumitrel Toma

Liceul Tehnologic “Dan Mateescu” Călărași – coordonator – prof. Ancuța Abele, prof. Amalia Marin

Școala Gimnazială “Iancu Rosetti” Roseți – prof. Liliana Gheorghe

Școala Gimnazială nr. 1 Jegălia –prof. Cristina Dumitru

Școala Gimnazială nr. 8 Mircea Vodă Călărași – prof. Nicolae Filip

Școala Gimnazială nr. 1 Nicolae Bălcescu – Director-Marcela Stanciu, prof.Cristina Chesaru, prof.Dănuleasa Alexandra

Școala Gimnazială „Carol I” Călărași – Director-prof.Marin Neață, prof. Bogdan Bogatu

În pregătirea acestei zile comemorative, școlile și liceele partenere au realizat scurte filme cu tematică asociată Holocaustului.

Toate activitățile au fost filmate de Alexandru Botezatu, freelancer în presa călărășeană, produsul realizat de el putând fi urmărit mai jos.

Activitățile proiectului au fost promovate și prin articolele semnate de doamna Camelia Moise, aceasta punând în lumină povestea gării Călărași, dar și valorificând experiența prezenței în fața elevilor pentru a transmite câteva lecții de comunicare, utile tuturor.

„Gările poartă cu ele trenuri întregi de… amintiri. Revederi și despărțiri, temeri, bagaje cât să cari o viață. Gările marilor orașe au povești scrobite, mai parfumate, de budoar, cu multe scrisori trimise de-o parte și de alta sau, mai urât mirositoare, a boală și prăpăd, din timpul războaielor. Gările mici însă, de orașe mai în devenire, au altfel de povești… dar la fel de încărcate și încercate de istorie! Îmi spunea bunica despre poveștile ce se scriau în fața ochilor ei de copilă, când își conducea iubitul la armată, de pe vremea când vedea în gară fruntași de sate ce ad hoc s-au numit chiaburi și dușmani de clasă și care nu s-au mai întors acasă, că și-au dat sufletul pe la canal. I-a văzut cu lanţuri legate de mâini şi de picioare, călcând mărunt mărunt, până oprea trenul, să-i ducă fie la Sighet, la Poarta Albă și oriunde… Și bunicii mele, altcineva îi povestise că, în urmă cu câțiva ani văzuse alte grozăvii, într-o altă gară. O gară ce astăzi nu mai amintește cu nimic de evenimentele petrecute acum 74 de ani. Gara din Călărași.” Citește mai departe în www.rnews.ro

„Nu se poate spune că există o singură manieră corectă de a comunica. Stilul nostru personal vorbește însă, poate, mai mult decât toate cuvintele pe care le-am putea folosi. Fără să realizăm că astfel stau lucrurile, mulţi tind să caute ce e rău în ceea ce fac, fie ei înșiși, fie ceilalți, și nu să se concentreze asupra lucrurilor bune care îi caracterizează și care pot vorbi cel mai bine despre cine sunt ei… Am avut ocazia de a comunica lucruri importante, la un eveniment petrecut recent. Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului este un eveniment național ținut pe 9 octombrie în România, dedicat comemorării victimelor Holocaustului. Am realizat un film cu acest subiect, ce a fost difuzat în fața mai multor copii ce învață în licee aflate în Călărași. După film, hai la povești!” Citește mai departe în www.gandesteiute.ro

Recuperarea Memoriei – 2014

Joi, 9 octombrie 2014, în cadrul parteneriatului școlar încheiat între Liceul „Danubius” și Liceul Tehnologic „Dan Mateescu” din Călărași, a fost realizată activitatea „Recuperarea Memoriei”.

Această activitate a fost prilejuită de celebrarea Zilei pentru Comemorarea Holocaustului din România.

În urmă cu 73 de ani, pe data de 9 octombrie 1941, începeau primele deportări masive ale populației evreiești din România. Între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucrainieni au fost omorâți sau au murit în timpul Holocaustului, atât în România, cât și în teritoriile aflate sub controlul României. Dintre toți aliații Germaniei naziste, România poartă responsabilitatea pentru cea mai mare contribuție la exterminarea evreilor, în afara Germaniei însăși. În vederea degradării și distrugerii evreilor aflați sunt administrația sa, statul român a utilizat efective ale armatei, jandarmi, polițiști, funcționari publici, jurnaliști, scriitori, studenți, primari, instituții publice și private, precum și companii industriale și comerciale. Ordinele au fost emise la București, nu la Berlin.

Pentru că subiectul Holocaustului românesc este încă necunoscut publicului larg, fiind ascuns ca o pată rușinoasă în istoria noastră națională, elevii celor două licee au realizat o campanie de informare publică, campanie desfășurată în zona centrală a orașului. Astfel, elevii au împărțit cetățenilor orașului broșuri cu informații sintetice despre rolul nefast al României în cadrul genocidului organizat împotriva populației evreiești. Informațiile au fost preluate din Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România.  În pregătirea acestei campanii, elevii au vizionat un film documentar, materiale informative, au realizat afișe și au creat sloganuri având ca temă problematica holocaustului.

 Vă invităm să vizionați filmul de mai jos

Mărturii din lagărele morții: Auschwitz, Treblinka, Majdanek, si Bialystok

“March of the living: o frescă aproximativa a atrocităților comise în numele unei ideologii care a semănat doar spaimă și moarte. Și a modificat istoria. Un film de Camelia Moise și Catalin Dinu”

Prezentare power point

Broșura informativă (format pdf)

Alături de cei doi profesori coordonatori, prof. Anca Abele și prof. Dumitrel Toma, s-au aflat profesorii Nicoleta Radu (director adjunct), Amalia Marin, Marilena Firea, Ana-Maria Dabacan.

Elevii prezenți au fost foarte impresionați de tratamentul inuman la care au fost supuse victimele regimului criminal nazist, aceștia fiind foarte interesați să disemineze aceste informații către persoanele cu care au comunicat în afara instituțiilor școlare. 

Vizionează albumul foto