Trenul morții a oprit la noi în oraș – Adevărul este lumină

Raportul Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România: „Unul dintre motivele de bazã pentru crearea Comisiei a fost nevoia de corectare și îmbunãtãțire a ceea ce se cunoaște actualmente despre Holocaust în România. Succesul pe termen lung al Comisiei va fi, nu în micã mãsurã, apreciat dupã impactul raportului în predarea Holocaustului actualilor și viitorilor elevi români.” „Ministerul Educației și școlile de pe întregul cuprins al României ar trebui sã organizeze programe speciale și ceremonii pentru marcarea zilei comemorative. O atenție deosebitã ar trebui sã se acorde susținerii unor concursuri de eseuri, invitãrii unor supraviețuitori ai Holocaustului pentru a vorbi despre experiențele lor, precum și altor activitãți care pot trezi interesul elevilor.”

În anul 2014, un trecător prin orașul Călărași nu ar fi putut bănui ce ascunde istoria acestui oraș. Puțini călărășeni ar fi putut vorbi despre un adevăr bine ascuns sub tăcere. O hartă din wikiland îmi vorbește despre un tren care ar fi adus evrei la Călărași. 

Împreună cu câțiva elevi din Liceul Danubius, ne documentăm și, cu  ajutorul domnului Florin Rădulescu, director al Muzeului Municipal Călărași, refacem drumul evreilor ieșeni aduși cu forța în Călărași: gară, cimitirul evreiesc, lagărul din curtea regimentului de infanterie, sinagogă. Nicăieri în oraș nu exista vreo urmă care să vorbească despre această atrocitate, din contră, parcă natura și orașul evoluează odată cu tainicul secret. Gara mută este modernizată mut, tăcutul cimitir evreiesc este năpădit de buruieni, lagărul este o ruină, până și poarta cu steaua lui David, a uneia dintre cele două sinagogi de pe strada Sf. Nicolae, ultima amintire a tinereții clădirii, este înlocuită de proprietar. Mărturiile supraviețuitorilor strigă, însă orașul este surd și mut. Urmăm indicațiile lor, dar prezentul contrazice și neagă.

Vezi Episodul 1 al filmului Trenul Morții a oprit la noi în oraș

După patru ani, adevărul a decis să nu mai aștepte după cei mai mulți călărășeni. În 26 septembrie 2019, comunitatea evreiească din România, supraviețuitori, cercetători și magistrați responsabili cu prevenirea genocidelor și cu investigarea gropilor comune, împreună cu autoritățile locale din Călărași (Consiliul Județean și Primăria Călărași), comemorează victimele și fac cunoscute comunității, prin simboluri publice, evenimentele din 1941, caracterul lor abominabil, consacrând obligația rememorării și datoria educației. În episodul al doilea al filmului, de data aceasta cu alți elevi (clasa a X-a D, științe sociale), integrăm într-un proiect școlar ceremoniile comemorative realizate cu această ocazie și secvențe din cadrul simpozionului Istorico-Științific desfășurat la Călărași.

Sursa: https://dumitreltoma.ro/2019/09/30/trenul-mortii-a-oprit-la-noi-in-oras-adevarul-iese-la-lumina/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *