Infernul trăit de evreii aduşi în Bărăgan cu trenul morţii, în timpul masacrului din 1941: „Din cauza căldurii, au înnebunit şi au pierit“

Citeste mai mult: adev.ro/pbdoq6

Pe data de 27 ianuarie este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. „Adevărul“ vă spune povestea evreilor duşi cu „trenul morţii“ din Iaşi în Bărăgan. Numărul total al evreilor români şi ucraineni care au pierit în teritoriile aflate sub administraţie românească este între 280.000 şi 380.000, se arată în Raportul final al comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România. Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România arată la paginile 121-124 cum s-a făcut îmbarcarea evreilor şi prin ce calvar au trecut. Puţini au reuşit să supravieţuiască în trenurile morţii, în condiţii inumane şi greu de descris. Iată câteva pasaje cutremurătoare din raportul Comisiei: „La 29 iunie 1941, Mihai Antonescu a ordonat deportarea tuturor evreilor din Iaşi, inclusiv a femeilor şi copiilor. Evreii supravieţuitori au fost duşi spre gară. Pe drum, ei au fost bătuţi, jefuiţi şi umiliţi. Trotuarele din Iaşi erau pline cu cadavre, iar deportaţii au fost nevoiţi să treacă peste ele. La gară şi în piaţa din faţa gării aceştia au fost forţaţi să stea cu faţa la pământ, iar călătorii români călcau pe ei, în timp ce soldaţii români şi germani ţipau că oricine va îndrăzni să ridice capul va fi împuşcat. În final, evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă sub o ploaie de lovituri, înţepături de baionetă, lovituri cu bastonul şi insulte. Mulţi muncitori ceferişti s-au alăturat infernului, lovindu-i cu ciocanele. Intenţia de exterminare era clară, chiar de la bun început. După cum s-a stabilit mai târziu în procesele de la Iaşi, vagoanele trenului în care au fost urcaţi cu forţa evreii fuseseră folosite pentru transportul carbidului şi de aceea emanau un miros înăbuşitor. În plus, deşi în niciun vagon nu intrau mai mult de 40 de oameni, între 120 şi 150 de evrei, mulţi dintre ei răniţi de lovituri şi tăieturi de baionetă au fost îndesaţi cu forţa în interior. După ce uşile au fost bine închise în urma lor, toate ferestrele şi spărturile au fost bătute cu scânduri. Din cauza căldurii de vară şi a lipsei de aer, oamenii au înnebunit mai întâi şi apoi au pierit, povesteşte un supravieţuitor. Cadavrele au fost lăsate înăuntru În căldura verii, cei înghesuiţi în interior au trebuit să aştepte două ore până la plecare. În timpul nopţii, a povestit un supravieţuitor, unii dintre noi au devenit furioşi şi au început să ţipe, să muşte şi să se îmbrâncească violent; trebuia să lupţi cu ei, fiindcă puteau să- ̨ţi ia viaţa; dimineaţa, mulţi dintre noi erau morţi, iar cadavrele au fost lăsate înăuntru; ei au refuzat să dea apă chiar şi copiilor noştri care plângeau, şi pe care îi ţineam deasupra capetelor noastre. Când uşile trenului s-au deschis, puţinii supravieţuitori au auzit gardienii cerându-le să arunce morţii afară(din cauza duhorii, gardienii nu îndrăzneau să se apropie prea mult). Cum aceasta s-a întâmplat într-o zi când era sărbătoare, ̨ţăranii din satele învecinate au fost aduşi să vadă ”comuniştii care au tras în Armata română, iar uniidintre ̨ţărani strigau “Ucideţi-i! Ce rost are să-i transportăm gratis? În trenul morţii care a plecat de la Iaşi spre Călăraşi, din 5.000 de evrei, numai 1.011 au ajuns la destinaţie vii după şapte zile(Poliţia română a numărat 1.258 de cadavre, totuşi sute de morţi au fost aruncaţi din tren pe drum, la Mirceşti, Roman, Săbăoani şi Inoteşti).“ Trierea vagoanelor de morţi Două “trenuri ale morţii”, în care au fost îmbarcaţi evrei, şi-au început drumul dureros spre Muntenia, în 30 iunie 1941, străbătând mai multe gări din Moldova. Condiţiile în care s-a făcut transportul sunt greu de descris: erau închise ermetic şi păzite de trupe germane S.S. Nimeni nu avea voie să se apropie de trenuri atunci când ajungeau în gări, să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosurilor cadavrelor şi a mizeriei rezultate ca urmare a condiţiilor inumane la care au fost supuşi, aproximativ 2.700 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar alţii şi-au pierdut minţile. O parte dintre ei au fost salvaţi în gara Roman, prin intervenţia energică a preşedintei Crucii Roşii din Roman, Viorica Agarici. Conform unui document desecretizat, prefectul oraşului Iaşi, Captaru, raporta, la 1 iulie 1941 ministrului Afacerilor Interne: „Transportul de evrei evacuaţi, plecat în ziua de 30 iunie ora 4, din Iaşi, se găseşte la Tg. Frumos, de unde urmează a pleca în decurs de 1-2 ore la Călăraşi-Ialomiţa. S-au luat măsuri pentru trierea vagoanelor de morţi şi aprovizionarea cu alimente şi apă a celor aflaţi în vagoane”. Au stat în lagăr          Pogromul de la Iaşi, spune istoricul Adrian Cioflâncă, a fost cel mai mare masacru din România modernă. „Tragedia din Iaşi a schimbat brutal profilul demografic, social, economic şi cultural al Iaşului, un oraş în care evreii reprezentau până atunci jumătate din populaţie“. Din Gara Iaşi au plecat două trenuri. Unul a ajuns la Podul Iloaiei după nouă ore, iar cel de-al doilea la Călăraşi, după nouă zile de călătorie infernală. „Trenul ar fi trebuit să ajungă în Târgu Frumos, dar unitatea germană de acolo nu a fost de acord, întrucât exista pericolul unui nou pogrom. Pe de altă parte, zona era foarte aproape de linia frontului şi s-ar fi prelungit haosul. Aşa a ajuns trenul în Călăraşi“. Evreii care au ajuns la Podul Iloaiei au fost cazaţi în comunitate, iar cei de la Călăraşi au stat în lagăr. Morţii din trenul cu destinaţia Bărăgan au fost înmormântaţi în gropi comune, iar în anii ’70, ei au fost deshumaţi şi înmormântaţi în Israel. În cimitir nu mai există nici plăci, nimic care să amintească de aceste orori. Totul a fost devastat“, spune istoricul.   Ţinuţi sub pază Din cei 5.000 îmbarcaţi în tren, doar 1.011 au mai ajuns la Călăraşi, după 7 zile de călătorie infernală. Nicolae Ţiripan, istoric, şeful Arhivelor călărăşene, în urma cercetării făcute pe acest subiect, spune că oamenii au fost ţinuţi doar câteva luni la Călăraşi. Apoi, fără niciun motiv au fost întorşi la Iaşi. “După ce au ajuns la Călăraşi au fost ţinuţi câteva luni în barăci, sub pază, în fosta Întreprindere 11 iunie, în localul şcolii din Măgureni, la Regiment şi în 2 sinagogi din oraş. Cei mai curajoşi dintre localnici, de mila lor, se duceau şi le aruncau fructe cu praştia, peste gard, ca să nu moară de foame. Nu au fost scoşi de acolo în oraş. Mulţi dintre ei au murit pentru că se îmbolnăviseră pe tren”, povesteşte Nicolae Ţiripan. Istoricul mai spune că în momentul în care trenul a ajuns la Călăraşi, autorităţile locale l-au întâmpinat frumos, atât cât se putea în acele condiţii, şi chiar le-au dat ceai cald. Atunci, la sosire 25 de cadavre au fost debarcate din trenul morţii. După câteva luni, fără vreo explicaţie, oamenii au fost urcaţi iar în tren şi trimişi la Iaşi. Loviţi în cap cu ciomege Cei care au reuşit să supravieţuiească acestui calvar au povestit clipele cumplite prin care au trecut. Iată ce declaraţie dădea Sulim Zingher în timpul procesului pogromului de la Iaşi: ” În dimineaţa zilei de 29 iunie 1941 am fost scoşi dintr-un adăpost antiaerian de către un agent din poliţia locală, originar din Barasabia, care se afla de câteva luni în serviciul Poliţiei Iaşi. Acest agent dimpreună cu o patrulă de vreo 7-8 soldaţi români grăniceri, sub comanda unui sublocotenent, însoţit de unul sau doi gardieni publici, ne-au ordonat să ne culcăm cu toţii pe jos în curtea imobilului, lovindu-ne mai întâi cu nişte beţe, apoi cu patul armei. (…) La Chestură am fost lovit în cap de ciomegele acelora care erau la poartă, iar spre seară am fost condus împreună cu ceilalţi evrei spre gară, unde am fost îmbarcat în vagoanele aducătoare de moarte. Drumul parcurs în trenul în care mă aflam a durat timp de 8 zile şi 9 nopţi până la destinaţie, oraşul Călăraşi. În staţia Roman am văzut scris pe vagoane: “Aceştia sunt criminalii care au tras în armata română.(…). Din toţi cei 7 membri ai familiei mele ridicaţi din casă numai eu m-am întors în viaţă”. Conform Istitutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, pogromul de la Iaşi a făcut parte din planul de purificare etnică al lui Ion Antonescu şi a fost anticipat de măsurile luate cu mai multe zile înainte de declanşarea propriu-zisă a acţiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie, un ordin transmis Ministerului Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor” şi interzicerea circulaţiei acestora. Pe 22 iunie, în prima zi de război, au fost postate în Iaşi afişe ce instigau la pogrom şi care îi culpabilizau pe evrei pentru presupusa colaborare cu bolşevicii şi cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice în zilele de 24 şi 26 iunie, oficialităţile din Iaşi i-au învinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici, pretinzând că mai mulţi civili de etnie evreiască îi ghidează pe piloţii de avioane prin intermediul semnalelor şi le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate. Jefuiţi, bătuţi şi ucişi În dimineaţa zilei de 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului au fost dirijate spre Chestura de Poliţie, unde la ora 15 a început masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi, bătuţi şi ucişi. Supravieţuitorii masacrului au fost duşi la gară pentru a fi evacuaţi, în conformitate cu ordinele date de Ion Antonescu. Evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid, cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăuntru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt condiţiile în care au fost puse în mişcare două trenuri, supranumite „Trenurile Morţii”. În primul tren care urma să plece în direcţia Călăraşi au fost băgaţi 5.000 de evrei, din care au supravieţuit 1.011, în timp ce dintr-un număr de 2.700 de evrei îmbarcaţi în trenul cu direcţia Podu Ilioaiei au supravieţuit doar 700. Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea şi deshidratarea. În timpul masacrului de la Chestura din Iaşi şi în trenurile morţii se estimează că au murit peste 13.000 de evrei. Căldură infernală, deshidratare şi foame Conform istoricilor, 4.432 de evrei au supravieţuit primei faze a masacrului şi au fost înghesuiţi în zilele de 30 iunie şi 1 iulie în două „trenuri ale morţii“. Primul tren a plecat către localitatea Podu Iloaiei, situată la doar 25 kilometri de Iaşi, distanţă pe care a parcurs-o în opt ore. Al doilea tren a fost trimis în sudul României, la Călăraşi, unde a ajuns după 9 zile. Alţi 2.713 evrei au murit în „trenurile morţii” din cauza căldurii infernale, a deshidratării şi a foamei. Majoritatea cadavrelor au fost jefuite şi îngropate în gropi comune, în preajma gărilor de pe traseu. Procesul pogromului de la Iaşi În procesul pogromului de la Iaşi (1945-1948) au fost judecate 57 de persoane: 8 cadre de conducere din Armată, prefectul judeţului Iaşi, primarul oraşului Iaşi, 4 militari, 21 de civili, 22 de gardieni. Majoritatea au primit pedepse de muncă silnică de 25 de ani sau pe viaţă.

Citeste mai mult: adev.ro/pbdoq6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *